Stă linistită, intr-un colț
Cu haina zdrențuită,
Cu capul spart,
Si ochiul scos,
O rima necajită.
Tot lângă ea,
Snopită-n versuri,
Stă biata poezie;
Are piciorul rupt
Și o mâna,
Și-n cap cucuie, o mie.
Stau amândouă și-l asteaptă
Pe cel ce le-a " iubit"
Și le-a-nzestrat cu "frumusete",
Poetul "stralucit "!

S-aude-o cheie răsucită
Și ușa se deschide
Iar inăuntru se strecoară
Un chip care surâde.
Se uită interzis la Ele,
Crezând ca-s cersetoare;
Rima ar vrea să-l ia de guler
Dar capul inc-o doare!

Imberbul chip le cercetează
Și, clar nedumerit,
Întreabă, stăpânindu-și sila:
- De unde ați venit!?
- De unde, ne întrebi mata?
Chiar nu ghicești de unde?
Din tainicul tezaur schiop,
Ce-n minte ți s-ascunde!
Permite-mi, dar, să mă prezant;
Preaschilodită Rimă!
Iar Dumneaei, e Poezia;
" Mirifică" , " Sublimă"!
Așa-i spuneai, când nu scriai,
Și uite, ce minune
Ai savarșit cu un condei
Și cinci pahare bune!!

Șocat, "poetul" se așează
Și-ncet, cu mâna dreaptă
Desface, tremurând ușor,
Nodul de la cravata.
Apoi, tușind cam stingherit,
încearcă să explice:
- eu n-am crezut.........
N-am vrut...........
Adică............

Dar Poezia se ridică
Și, șchiopatand,
Spre dânsul vine
Iar dupa ce-l fixează bine
Întreabă:
- Eu cu ce-am greșit?
- N-am vrut.............
Am vrut de fapt.....
Nu sunt decât un om frustrat;
Tot ce-am facut a fost in fapt
Catharsis!
- Ce!??
Ziseră în cor,
Slutitele,
Uitând de dor.
- Aha!
Acum pricep mai bine,
Șoptește Rima,
Pentru sine.
Să văd!
Tu te "descarci" prin scris,
Și scrii destul,
Nimic de zis!
Dar, spune-mi, bănuiești cumva
Cine-ti "incarcă opera"!?
Cei care vin la Noi,
Pe site!
Si totul se repetă-n lanț!
- Lant trofic, poate vrei să zici?
("poetul" se pricepe-aici
Că doar e biolog!)
- Precum ai zis!
E bine-așa,
Răspunde hâtră Rima,
Da!
Și ai să fii eliminat
Din "Lanțul Trofic",
Imediat!!!!